Instalația electrică nu face față consumului – ce e de făcut?

Una din problemele cu care se confruntă cel mai des echipele noastre de electricieni când sunt chemate la constatarea diferitelor avarii este aceea a instalațiilor electrice ce nu mai pot da un randament ideal în condiții de exploatare normale – determinând astfel apariția diferitelor probleme cum ar fi: declanșarea siguranțelor automate sau arderea siguranțelor fuzibile, întreruperea energiei electrice pe prize, pe iluminat sau total, degajarea de miros de fum sau zgomot din zona tabloului electric.

Aceste avarii sunt cauzate în principal de două motive principale:

Starea precară a instalației electrice

– conductori din aluminiu – eventual înnădiți cu cupru,
– legături imperfecte în doze sau la aparate,
– lipsa împământării conform parametrilor,
– tablouri electrice vechi,
– improvizații prin extindere,
– infiltrații de apă
– corodare sau uzură normală

Consum mai mare decât cel maxim admis

Instalațiile electrice executate în trecut (în special în apartamentele din blocurile construite până în 1995) erau proiectate să asigure un anumit prag maxim de consum al energiei electrice. În bucătării de exemplu consumatorii erau estimați a fi relativ mici: în general era luat în calcul iluminatul, un aparat de radio și un frigider. Astăzi, într-o bucătărie modernă se pot găsi următoarele electronice și electrocasnice cu consumul maxim apropximativ exprimat în W/h (Watt/oră):

  • Mașină de spălat (1000-3000 W/h)
  • Frigider (80-200 W/h)
  • Espressor / Cafetieră (600-1500 W/h)
  • Fierbător de apă (800-1200 W/h)
  • Cuptor cu microunde (650-2200W/h)
  • Cuptor electric (4000-7000 W/h)
  • Plită cu inducție sau aragaz electric (2000-12000 W/h)

Char dacă pentru unele electrocasnice de  mai sus durata de funcționare este temporară și ocazională, acestea uneori (cumulat) pot depăși cu mult capacitatea instalației electrice, a conductorilor și a siguranțelor alocate circuitului respectiv.

Media consumatorilor de mai sus este de 18190 W/h sau 18.2 kW/h (!) ceea ce în cele mai multe cazuri înseamnă aproape de două ori mai mult puterea instalată unui apartament obișnuit cu 2 camere (8-10 kW/h) sau cu alte cuvinte, consumul maxim permis și asigurat în mod obișnuit de furnizorul de energie electrică.

Nu e de mirare astfel că situațiile în care apar avarii și probleme de natură electrică în bucătării sunt din ce în ce mai prevalente, mai ales în blocurile vechi.

Simptomele unui instalații electrice suprasolictate sunt: declanșarea siguranței automate în momentul pornirii unui consumator, încălzirea prizelor și în situații extreme apariția fumului și a flamelor atât în jurul prizelor cât și a tabloului electric.

Una din practicile cele mai obșnuite este multiplicarea prizelor existente cu nenumărate prelungitoare – o metodă pe cât de simplă pe atât de periculoasă. Cu cât există mai mulți consumatori conectați la rețea, cu atât capacitatea circuitului ar trebui să asigure curentul necesar bunei funcționări a acestora.

Deasemenea, meșterii amatori practică și prelungirea instalației electrice prin spatele mobilei de bucătărie prin diferite feluri de cabluri, conectate însă la aceeași rețea existentă a încăperii, problemele apărând în acest caz în zona legăturii respective.

Vezi și cele 7 pericole ce pot apărea într-un cămin.

Soluțiile corecte pentru remedierea deficitului de putere

Soluțiile corecte pentru situațiile în care apar probleme cauzate de consumatorii suplimentari și în exces sunt:

 

 

  • Suplimentarea instalației prin adăugarea de circuite electrice separate (îngropate sau aparente).
  • Modificarea tabloului electric prin adăugarea de siguranțe automate ce pot asigura consumul prin circuitele adiționale.
  • Solicitarea măririi puterii instalate. Acesta se face la furnizorul de energie electrică numai după caz și după finalizarea demersurilor de la puncele de mai sus.

Extinderea instalațiilor electrice și suplimentarea circuitelor poate fi făcută numai de un electrician autorizat. Improvizațiile la instalațiile electrice fac anual zeci de victime în România. Alege serviciile unui electrician calificat, autorizat ANRE și beneficiază de materiale de calitate și de o manoperă cu garanție de până la 5 ani.

Solcită acum un electrician în capitală sau în Ilfov la numărul nostru scurt: 021.9386 sau 0760.903.899
Pentru întrebări, scrie-ne și-ți vom răspunde imediat!

Call Now Button