Ce sunt grupurile electrogene

Resurse și informații electrice

Ce sunt grupurile electrogene și care sunt utilizările acestora

În situațiile în care sursa principală de energie electrică este întreruptă sau nu este disponibilă, grupurile electrogene au rolul de a genera necesarul de electricitate pentru menținerea în stare de operativitate a diverselor obiective. Utilizările grupurilor electrogene sunt cel mai adesea întâlnite în următoarele locații:

Ambasade, sucursale bancare, clinici medicale, spitale, unități militare, porturi, aeroporturi, gări, autogări, spații de producție și alte locații unde menținerea activității este esențială în situația unei pene de curent.

Uneori grupurile electrogene sunt utile în situația în care se desfășoară activități ce necesită energie electrică iar acestea sunt greu accesibile, în zone izolate sau în zone de calamitate. Grupurile electrogene pot fi și mobile asigurând astfel autonomie și costuri scăzute ale infrastructurii electrice.

Tipurile grupurilor electrogene

Clasificarea tipului de grup energetic depinde de nivelul necesar de generare al electricității. Sursele principale de alimentare a grupurilor electrogene constă în combustibili fosili, astfel că putem avea:

Generatoare electrice cu motorizare pe benzină – ideale pentru necesarul generării de energie electrică de putere mică (joasă tensiune, 220V). În mod uzual aceste generatoare sunt de dimensiun reduse, sunt ușor portabile iar pornirea lor se face manual.

Generatoare electrice cu motorizare diesel (pe motorină) – recomandate în situația în care este necesară generarea unei energii electrice la de putere medie sau mare. Aceste grupuri electrogene sunt de obicei de dimensiune mai mare față de cele cu motorizare pe benzină. De asemenea fiabilitatea motoarelor diesel este în mod obișnuit superioară celor pe benzină astfel că pot avea o durată de exploatare mai mare cu costuri de întreținere mai mici. Nu toate generatoarele diesel sunt mobile însă majoritatea acestora dispun de pornire automată.

Generatoare electrice cu motorizare pe BioGaz sau Gaz Natural – de obicei acestea sunt variante ale generatoarelor electrice pe motorină adaptate pentru utilizarea unei surse de energie regenerabilă, mai puțin poluantă și totodată mai ieftină.

Grupurile electrogene pot fi de mai multe tipuri: fixe, mobile, silențioase, industriale sau pentru construcții. De asemenea sunt disponibile și grupuri electrogene special dedicate pentru activitățile de sudură. Pentru cele silențioase utilizate cu precădere în medii de lucru sensibil la zgomot (unități clinice, spitale, instituții de învățământ, birouri, etc) carcasele și evacuarea este concepută special pentru a reudce la minim valoarea dBA în timpul utilizării.

Grup electrogen dezvoltat de uzinele Rolls-Royce

Capacitate de producție între 750kW și 2MW (biogaz sau gaz natural)

În situația în care este necesar un grup electrogen, pe lângă consultanța firmelor de specialitate, recomandăm solicitarea opiniei unui electrician autorizat ANRE al electriFIX.ro – specialiștii noștri sunt întodeauna pregătiți să vă ofere sprijinul în luarea celor mai bune decizii precum și în punerea în operă a lucrărilor de natură electrică, indiferent de amploarea sau complexitatea acestora.

Call Now Button