Încă de când am început activitatea în domeniul intervențiilor electrice am reprezentat un model în tot ceea ce presupune serviciile de calitate, am definit modul în care trebuie să arate un electrician și am prezentat pe îndelete diferențele dintre meșterii amatori și electricienii calificați puși la dispoziție de societatea noastră.
Succesul nu a întârziat să apară, clienții noi ne-au recomandat și altora iar clienții fideli ne-au acordat încrederea lor prin contractarea serviciilor de mentenanță oferite de noi. Astfel le-am asigurat eficiență maximă și garanția că activitățile întreprinse au întodeauna o echipă puternică alături cu care pot face performanță.
În prezent însă (inspirate de succesul imaginii noastre) – s-au constituit un număr de site-uri ce clonează sau copiază conținutul și/sau designul site-ul nostru https://electriFIX.ro. Acest fapt ne-a fost adus la cunoștință de clienți ce au fost prejudiciați de așa-zisele servicii oferite de aceștia. În fapt, sub pretextul că solicită un avans pentru „materiale”, au încasat diferite sume de bani ca mai apoi să nu mai răspundă la telefon iar lucrările bineînțeles că nu au fost executate niciodată. Pentru sumele oferite în avans nu s-au oferit nici un fel de documente justificative.
Atenție deci la site-urile firmelor fantomă sau cu activități suspecte:
Mai mult decât atât (cum era de așteptat) nu există nici un fel de autorizație ANRE eliberată pentru oricare din „firmele” menționate; dacă acestea există.
Este de la sine înțeles faptul că nici un reprezentant legal (angajat) al companiei noastre nu solicită avansuri, iar în situația excepțională în care aceasta s-ar întâmpla, veți primi documente justificative prevăzute de lege: factură fiscală și / sau bon fiscal, certificat de conformitate, certificat de garanție, etc..)
Pe lângă măsurile legale inițiate de departamenul nostru juridic cu scopul de a înlătura din online informațiile false/clonate/fără acoperire și de recuperare a prejudiciului cauzat, subliniem încă o dată importanța verificării temeinice a celor de oferă servicii cu risc major ca cel din domeniul electric.Pentru semnalarea altor clone și / sau copii ale site-ului nostru, vă rugăm să ne scrieți la servicii[@]electrifix.ro / electrifix.ro[@]gmail.com